Another box of Hotcorn

vineri, 8 februarie 2008

Când occidentalii n-au ocupaţie

trimit scrisori preşedintelui Senatului României în care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu homosexualii din patria noastră. Asta ne mai lipsea; economia e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, industria o urmează, iar instituţiile statului emană democraţie pură. Singura problemă rămasă este că aparent Codul Familiei interzice căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Personal, nu văd de unde a crescut morcovul înfipt în dosul celor de la Human Rights Watch, de au ajuns să ne trimită scrisori în care ne obligă să acceptăm asemenea căsătorii. Ia uitaţi cum ni se adresează domnul Boris Dittrich: "Aceste propuneri (adică interzicerea căsătoriei între gay) nu numai că discriminează în mod deliberat cuplurile homosexuale, dar le ameninţă şi familiile, inclusiv copiii. Măsura este o insultă la adresa progreselor antidiscriminare făcute de România în alte privinţe". Chiar aşa măi Borise? Cred că ai băut prea mult Gosser de ai ajuns să debitezi asemenea inepţii. Care copii? Ştiu că sunteţi civilizaţi acolo in vest, dar nu cred că aţi ajuns la performanţa de a vă reproduce având acelaşi sex. N-am nimic împotrivă ca homosexualii să experimenteze căile nebănuite ale cârnatului, dar nu au nevoie de un certificat de căsătorie pentru asta şi în niciun caz nu au nevoie de un copil căruia să-i distrugă viaţa. Aşa că stimabililor lipsiţi de ocupaţie de la Human Rights Watch, mai bine vă scoateţi morcovul înfipt în locul preferat al gay-lor şi vă găsiţi altă ocupaţie înafară de a ne freca pe noi la cap cu tâmpeniile voastre. Codul Familiei spune că "baza familiei este căsătoria dintre un bărbat şi o femeie" şi aşa a fost de când lumea şi Pământul. Nu mă interesează că nişte derutaţi preferă alte găuri decât restul lumii; nu voi accepta niciodată schimbarea ordinii fireşti a lucrurilor din cauza unei minorităţi cu probleme psihice. Mă aştept şi la legalizarea căsătoriei dintre oameni şi animale din moment ce anumiţi dezaxaţi sunt excitaţi de zoofilie. Ce lume...

Niciun comentariu: