Penibilul mondenităţii

Am observat în ultimul timp că oricine doreşte să fie în "trend", să fie "cool", trebuie în mod obligatoriu să urmărească anumite reguli stricte impuse de nişte japiţe, autointitulate "trendsetteri". Pe scurt, dacă X (mare cunoscător in domeniul modei) spune că tricourile roşii sunt la modă, toate panaramele poartă roşu. Dacă Y (din aceeaşi categorie ca si X) zice că cine poartă negru e "lame", oricine poartă negru este marginalizat de către panaramele mai sus menţionate.
Acum câteva zile a rămas televizorul deschis lângă mine, pe postul Euforia. Când mi-am aruncat un ochi curios am constatat că se difuza emisiunea "Shopping-ul, pasiunea mea" si am realizat că e rost de făcut mişto de poponari. Da, am scris poponari, dar nu sunt homofob; doar consider ca atâta timp cât distracţia la ei echivalează cu suptul "acadelei", nu au ce căuta la posturile TV, dând sfaturi. Revenind la emisiunea menţionată: ea constă în niste piţipoance subnutrite cu zero talent actoricesc şi oribile, în pofida tonei de machiaj, care se perindă prin diverse magazine cumpărând haine pe banii postului presupun. Apoi, 2 tipi (99% homosexuali) şi o tipă îşi dau cu părerea in legătura cu alegerile făcute de piţipoance, unul dintre cei 2 purtând un fel de pijama jenantă acoperită cu o vestă roasă de molii (aşa e modelul şi asta e la modă ar zice gay-ul)... Am închis televizorul, dar nu mi-am putut scoate din minte întrebarea: de unde izvorăşte mania asta de aprobare? De ce vor toate "vedetele" să fie pe placul diverşilor ratoni, cărora nu ştiu cine le-a spus ca au tangenţe cu moda. Singurul ghid ar trebui să fie "te imbraci cum îţi place şi cum te simţi mai comod". Ştiu că e clişeu dar este perfect adevărat. Mi-am amintit de alt exemplu: Megastar. Dacă am talent, de ce să mă duc la Prima TV ca să-mi spună că am voce Viril Lanţu şi cu praştia ailaltă pe care am uitat cum îl cheamă. Dacă am talent sunt alte metode de a mi-l pune in valoare. La Megastar se duc în mare parte doar afonii care vor să se dea in spectacol şi să amuze un public manelist şi scuipător de seminţe.
Ah şi încă o chestiune care ţine de modă. Cum adică emo? Ce e aia emo? Sunt nişte băieţei mai femini care nu se evidenţiază în niciun domeniu şi simt nevoia să arate lumii ca există. În acest scop îşi pun blugii verişoarei, îşi vopsesc unghiile, îşi fac părul cu placa şi plâng... au atâtea probleme şi trebuie să se descarce, deci plâng. Am un leac pentru emoizii din toată lumea. Măi emo-ule, măi copil neînţeles ce eşti tu, ia fă tu schimb de vieţi cu un muritor de foame din Africa, să îţi vină minţile în cap. Du-te tu într-o ţară fără apă potabilă, fără mâncare la discreţie cum îţi oferă mămica şi să vezi cum înţelegi ce e suferinţa de fapt. Inventezi probleme ca să ai motive să plângi, când alţii şi-ar da o mană şi-un picior pentru ce ai tu. Îţi garantez că va fi o experienţă benefică şi că dacă nu îţi vei tăia venele după o zi, vei privi lumea cu alţi ochi.